în prezent este sediul Inspecţiei Muncii a Judeţului Mureş. Este una dintre cele mai însemnate clădiri publice realizate în perioada interbelică şi face parte din categoria monumentelor istorice, fiind înscrisă în lista respectivă la poziţia nr. 327, sub codul MSII-m-B-1 5 5 1 6. Situată la intersecţia străzilor Iuliu Maniu cu Tineretului, datorită configuraţiei terenului, clădirea are cele două faţade către străzile respective, racordate în unghi ascuţit, prin intermediul unui pavilion de colţ, mult mai îngust, formând un rezalit de 1 1 ,00 m lungime. Pe axa centrală, se află intrarea flancată de câte o pereche de coloane cu un singur capitel în forme bizantine.
Realizarea acestui cămin pentru tinerii români a constituit o necesitate de prim rang în vederea formării unor cadre specializate pentru diferite meserii, atât de necesare dezvoltării industriei oraşului. Ca şi la celelalte mari realizări din perioada interbelică, precum cele două catedrale româneşti din centrul oraşului, dar şi la Palatul administrativ judeţean, lucrările de edificare a căminului de ucenici se desfăşoară anevoios şi numai intervenţiile lui Emil A. Dandea, primarul oraşului, au determinat terminarea lucrărilor de construire a clădirii.
Motivația edificării Căminului Ucenicilor nu ține doar de latura de dezvoltare economică (prin crearea unor structuri de educație a viitorilor meseriași din industrii), ci și de revigorare a economiei locale, situaţia unor stabilimente industriale aparţinând municipialității fiind în anii de după Primul Război Mondial în profund regres.
la 1 decembrie 1935 au loc festivităţile de inaugurare a „Căminului de ucenici români, o pompoasă clădire şi fabuloasă realizare românească, s-a început în primăvara anului 1924 când era în fruntea municipiului acelaşi neobosit, care este şi azi, Dl. E. Dandea “






